Coșuri cadou pentru șefi

Cauti un cadou sef inedit? Descoperă selecția cuprinzatoare Cadoul Special – peste 70 de produse!

Seful ar trebui să fie alaturi de tine la bine și la greu, implicit să te inteleaga atunci când ai o zi mai grea și cheful de munca este, dupa cum s-ar spune, pe minus. Desigur, atunci când dai peste un asemenea sef, este de la sine inteles faptul ca trebuie să-ti arati aprecierea din când în când.

De altfel, exista foarte multe moduri prin care seful tau te poate ajuta, atat la nivel profesional, cat și la nivel personal. Ai nevoie de mai multe zile remote pentru a sta cu copiii și seful tau este de acord? În acest caz, trebuie să pregatesti un coș cadou sef impresionant, în semn de mulțumire!

Tocmai acesta este unul dintre motivele pentru care am pus la punct o gama cat se poate de cuprinzatoare de coșuri cadou pentru șefi – pentru a spune multumesc celor care ne fac viață profesională mai usoara!

Cadou pentru sefa sau pentru sef – aici găsești numai produse impresionante!

Fiecare cadou din oferta noastra este realizat cu produse premium, importate direct de Cadoul Special. Ce inseamna acest lucru? Ei bine, scurt și la obiect, cele mai multe produse incluse în fiecare coș cadou sef din această pagina nu pot fi gasite în unitatile comerciale din Romania. Poți avea noroc cu anumite băuturi fine (Jack Daniels și altele similare), dar produsele cu rol de suport (ceai, cafea, gustari, seturi de accesorii și așa mai departe) nu pot fi gasite în tara.

Acesta este unul dintre motivele principale pentru care suntem prima alegere când vine vorba de coșuri cadou șefi pentru un numar semnificativ de afaceri, firme, companii și corporatii care activeaza la nivel national. Îți putem oferi un cadou care să se ridice la nivelul unui CEO și care poate fi asezat, fără nicio problema, pe biroul acestuia.

Dupa cum poți observa la produsele din această pagina, fiecare cadou pentru sef prezinta o paleta de culori specifica atat la nivel de produse, cat și la nivel de ambalaj. Astfel, ai posibilitatea de a-i oferi sefului tau numai lucruri placute prin intermediul fiecarei parti a cadoului!

De altfel, Cadoul Special este recunoscut în industrie pentru faptul ca ofera 100% emotii pozitive, 100% satisfacție și 100% bucurie!

Coșuri cadou șefi – care sunt recomandările echipei Cadoul Special?

Echipa noastra recomanda urmatoarele cadouri: Memories to Last, Maiestrie și Mister, Black & Gold, Royal Crown și Simply the Best. Acestea sunt cadouri pentru sef (sau sefa) potrivite pentru orice ocazie și pentru orice industrie (datorita paletelor de culori utilizate).

Totusi, daca esti în căutarea unui coș cadou pentru sefa puțin mai complex, atunci îți recomandam fie Gold Rituals, She’s Rose sau Honey Mix – recomandările sunt relativ la poli opusi, dar garanteaza faptul ca vei gasi cadoul ales într-un timp foarte scurt, indiferent de tipul de sefa, dupa cum s-ar spune.

Pe scurt, daca esti în căutarea unui coș cadou sefa sau un cadou pentru Sefu’ (indiferent despre ce sef este vorba), analizeaza cele peste 70 de produse din această pagina. Suntem siguri ca vei gasi ceea ce cauti – în caz contrar, nu ezita să ne contactezi; suntem aici pentru a oferi o mana de ajutor celor indecisi!

Coșuri cadou pentru șefi atent selecționate

-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Chivas Prestige

Coș Cadou Chivas Prestige

Coș Cadou cu whisky Chivas Regal, vin roșu, panettone, cafea, ciocolată, fursecuri și coș cadou elegant

631,00 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
340,74 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Barcelo Oro

Cadou Barcelo Oro

Pachet Cadou Crăciun cu rom, panettone, cafea, praline de ciocolată și accesorii pentru cocktailuri în cutie cadou elegantă.

377,60 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
203,90 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Clipe de răsfăț

Cadou Clipe de răsfăț

Pachet Cadou cu vin roze, set de baie, cană termos, lumânări parfumate, praline de ciocolată și cutie cadou elegantă

316,46 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
170,89 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Gourmet Masterpiece

Cadou Gourmet Masterpiece

Pachet Cadou Crăciun cu vin, terină de rață cu portocală, terină de fazan cu struguri, praline, ciocolată artizanală și cutie cadou elegantă din lemn

259,58 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
140,18 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Lovely Day

Cadou Lovely Day

Pachet Cadou cu spumant, cană termos, fursecuri cu unt, lumânări parfumate, praline de ciocolată și cutie cadou elegantă

330,21 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
178,31 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Maison Gourmet

Cadou Maison Gourmet

Pachet Cadou Crăciun premium cu spumant, Panettone, ceai, trufe, praline, portocală confiată în ciocolată neagră, terină de fazan cu stafide, set de cuțite pentru brânzeturi și cutie cadou elegantă

416,13 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
224,71 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Perfect Moment

Cadou Perfect Moment

Pachet Cadou cu termos, produse cosmetice, dulcețuri/miere, ciocolată, ceai, accesorii vin/whisky și cutie cadou elegantă

198,90 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
107,41 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Pink Harmony

Cadou Pink Harmony

Pachet Cadou cu vin roze, gel de duș, cană termos, lumânare parfumată, ochelari de mătase, praline de ciocolată, cufăr de lemn și cutie transport

351,88 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
190,02 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Premium Gentleman Box

Cadou Premium Gentleman Box

Pachet Cadou cu whisky Jack Daniel's Gentleman Jack, ciocolată neagră, ceai, cuburi de răcit băutura, pahar rotativ, lumânări parfumate și cutie cadou elegantă

540,65 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
291,95 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Red Crystal Gourmet

Cadou Red Crystal Gourmet

Pachet Cadou cu vin roșu, cafea, set 2 pahare pentru vin lucrate manual, ciocolată artizanală, trufe belgiene, accesorii de vin, portocală în ciocolată, ceai și cutie cadou elegantă

539,05 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
291,09 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Reserva Elixir XO

Cadou Reserva Elixir XO

Pachet Cadou Crăciun premium cu băutură Cava, rom, praline, trufe, cafea, set lumânare și difuzor parfumat și cutie cadou elegantă

654,50 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
353,43 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Rosé Moments

Cadou Rosé Moments

Pachet Cadou cu vin roze, spumant, pahar prosecco, bile de baie, gel de duș, lumânare parfumată, praline de ciocolată, orhidee decor, cartolina cu mesaj și cutie cadou elegantă

410,48 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
221,66 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Signature of Success

Cadou Signature of Success

Pachet Cadou Crăciun premium cu Spumant, terină de fazan cu struguri, terină de rață cu portocală, instrument de scris elegant, portcard, ceai in cutie metalica și cutie cadou din lemn

333,15 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
179,90 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Simply Beautiful

Cadou Simply Beautiful

Pachet Cadou cu vin roșu, instrumente de scris, ciocolată artizanală, ciocolată cu lapte, lumânare parfumată, praline de ciocolată, ceai, cutie cadou și cutie protecție

346,36 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
187,03 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Success Stories

Cadou Success Stories

Pachet Cadou cu spumant, cafea, trufe , praline, difuzor parfumat, agendă premium cu instrument de scris și cutie cadou elegantă

515,35 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
278,29 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Sunny Lemon

Cadou Sunny Lemon

Pachet Cadou cu spumant, gel de duș, lumânări parfumate, praline de ciocolată, 4 coastere suport cană, cufăr de lemn și cutie transport

371,58 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
200,65 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Time to Relax

Cadou Time to Relax

Pachet Cadou cu ceai, difuzor de cameră, lumânări parfumate, două căni, două lingurițe, cafea și cutie cadou elegantă

165,60 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
89,42 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Timeless Spirit

Cadou Timeless Spirit

Pachet Cadou cu whisky Ballantine's, panettone, cafea, fursecuri daneze, trufe belgiene de ciocolată, praline de ciocolată, cuburi whisky de răcit băutura și cutie cadou elegantă

362,82 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
195,92 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Bumbu Reserve

Coș Cadou Bumbu Reserve

Coș Cadou cu rom Bumbu, spumant, panettone, cafea, praline de ciocolată, ciocolată cu caramel, ciocolată artizanală, trufe belgiene, lumânări parfumate, accesorii vin/whisky și coș împletit

949,93 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
512,96 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Exclusive Celebration

Coș Cadou Exclusive Celebration

Coș Cadou cu rom Bumbu, spumant, panettone, cafea, lumânări parfumate, bomboane caramel, trufe belgiene de ciocolată, ciocolată, gustări sărate și coș împletit

809,99 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
437,39 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Majestic Legacy

Coș Cadou Majestic Legacy

Coș Cadou cu cognac Hennessy, panettone, lumânări parfumate, ciocolată, portocală confiată și coș împletit

3.249,15 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
1.754,54 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Master Jack

Coș Cadou Master Jack

Pachet Cadou cu whisky Jack Daniel's, spumant, panettone, cafea, fursecuri daneze, praline, cuburi de răcit whisky, accesorii, ceai, gustări sărate și coș tip tăviță

534,35 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
288,55 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Masterpiece

Coș Cadou Masterpiece

Coș Cadou cu Champagne Moet & Chandon, whisky Johnnie Walker, panettone, cafea, praline de ciocolată și coș cadou elegant

1.141,48 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
616,40 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Platinum Collection

Coș Cadou Platinum Collection

Coș Cadou cu Champagne Moet & Chandon, cognac Hennessy, vin roșu, panettone, cafea, praline de ciocolată, ciocolată artizanală, trufe belgiene de ciocolată, gustări sărate și coș împleti

1.496,13 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
807,91 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Prosecco Shine

Coș Cadou Prosecco Shine

Coș Cadou cu spumant, panettone, cafea, praline de ciocolată, difuser Cu parfum, gustări sărate și coș împletit

431,14 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
232,81 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș cadou Select XO

Coș cadou Select XO

Coș Cadou cu whisky Jack Daniel's, panettone, cafea, ciocolată, praline de ciocolată, nugat cu alune și fructe confiate, accesorii, lumânări parfumate și coș cadou elegant

982,46 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
530,53 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Gin and Tonic Experience Box

Gin and Tonic Experience Box

Pachet Cadou cu gin Whitley Neill, apă tonică, linguriță înaltă spiralată, set paie de băut, set 4 coastere suport cană sau pahar elegant și cutie cadou elegantă

301,90 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
163,03 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Aged Reserve

Cadou Aged Reserve

Pachet Cadou cu whisky Glenfiddich, vin roșu, panettone cu stafide, cafea, instrumente de scris, ciocolată artizanală, delicatese gourmet, ceai și cutie cadou elegantă

978,45 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
528,36 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Amazing Day

Cadou Amazing Day

Pachet Cadou cu spumant, vin roze, gel de duș, cană termos, lumânare parfumată, difuzor de cameră floral, praline de ciocolată și cutie cadou elegantă

348,90 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
188,41 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Believe in you

Cadou Believe in you

Pachet Cadou cu termos, difuzor de cameră, lumânări parfumate, ceai, praline de ciocolată, linguriță aurie cu detaliu și cutie cadou elegantă

182,91 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
98,77 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Bumbu Finest

Cadou Bumbu Finest

Pachet Cadou cu rom Bumbu, cafea, două pahare, 8 Cuburi de granit pentru răcit, ciocolată, cutie metalică ceas, trufe belgiene de ciocolată, cutie cadou cu mâner și cutie transport

764,82 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
413,00 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Great Spirit

Cadou Great Spirit

Pachet Cadou cu rom Barcelo, cafea, pahare elegante de șampanie, ciocolată artizanală, ciocolată neagră, trufe de ciocolată, praline de ciocolată, ceai și cutie cadou elegantă

700,10 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
378,05 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou White and Gold

Cadou White and Gold

Pachet Cadou cu spumant, lumânări parfumate, pahare șampanie, ceai, fursecuri, ciocolată, praline de ciocolată, gustări sărate și cutie cadou elegantă

382,84 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
206,73 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Purcari Celebration

Coș Cadou Purcari Celebration

Coș Cadou cu vin roșu, spumant, panettone, cafea, ciocolată neagră, lumânări parfumate, praline ciocolată, gustări sărate și coș împletit

412,32 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
222,65 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Black Label Experience

Cadou Black Label Experience

Pachet Cadou cu whisky Johnnie Walker, spumant, panettone, cafea, praline ciocolată, ciocolată neagră, set whisky, cuburi răcit băutură, pahar rotativ cu suport lemn, ceai și cutie cadou elegantă

540,44 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
291,84 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Festive Treasure

Cadou Festive Treasure

Pachet Cadou cu spumant Prosecco, ciocolată artizanală, ceai, praline de ciocolată și cutie cadou elegantă

170,44 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
92,04 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Flower Serenade

Cadou Flower Serenade

Pachet Cadou cu vin roze, cană de termos, difuzor de cameră, bomboane de ciocolată, praline de ciocolată, lumânări parfumate și cutie cadou elegantă

366,45 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
197,88 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Grande Oro

Cadou Grande Oro

Pachet Cadou cu spumant, vin roșu, panettone, cafea, pahar cadou, ciocolată artizanală, trufe de ciocolată, difuzor de cameră parfumat, praline de ciocolată, lumânări parfumate și cutie cadou elegantă

482,00 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
260,28 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Holiday Celebration

Cadou Holiday Celebration

Pachet Cadou cu spumant, panettone, două pahare de șampanie, trufe de ciocolată, ceai, gustări sărate, praline de ciocolată și cutie cadou elegantă

257,17 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
138,87 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Imperial Clase Azul

Cadou Imperial Clase Azul

Pachet Cadou cu tequila Clase Azul, Champagne Moet & Chandon, instrumente de scris, sticluțe de ciocolată, ulei de măsline extravirgin, pahar dublu, lumânări parfumate, delicatese gourmet, ceai și cutie cadou elegantă

3.208,53 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
1.732,61 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Majestic Barcelo

Cadou Majestic Barcelo

Pachet Cadou cu rom Barcelo, cafea, instrumente de scris, ciocolată, ceai și cutie cadou elegantă

749,75 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
404,87 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Papale Signum

Cadou Papale Signum

Pachet Cadou cu vin roșu, instrumente de scris, delicatese gourmet, ciocolată artizanală, cutie metalică ceas, cufăr de lemn, ceai și cutie transport

499,72 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
269,85 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Impressive

Coș Cadou Impressive

Coș Cadou cu whisky Johnnie Walker, vin roșu, prosecco, panettone, cafea, fursecuri daneze, praline, ciocolată neagră, pahar rotativ cu suport din lemn și coș cadou elegant

1.007,66 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
544,14 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Legendary Time

Coș Cadou Legendary Time

Coș Cadou cu whisky Chivas Regal, panettone, cafea, praline de ciocolată, delicatese gourmet, trufe belgiene, ceai, gustări sărate și coș împletit

764,56 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
412,86 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Chivas Elite

Cadou Chivas Elite

Pachet Cadou cu whisky Chivas Regal, spumant, panettone, cafea, ciocolată, ceai, gustări sărate și cutie cadou elegantă

605,59 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
327,02 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Gentleman Luxury Box

Cadou Gentleman Luxury Box

Pachet Cadou cu whisky Jack Daniel's Gentleman Jack, cafea, instrumente de scris, accesorii vin/whisky, ciocolată, ceai și cutie cadou elegantă

770,59 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
416,12 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Impressive Hennessy

Cadou Impressive Hennessy

Pachet Cadou cu cognac Hennessy, panettone, cafea, sticluțe de ciocolată, ciocolată neagră, praline de ciocolată, ceai, gustări sărate și cutie cadou elegantă

649,40 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
350,68 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Memories

Cadou Memories

Pachet Cadou cu vin roșu, dulcețuri, miere de tei, spirală lemn, cufăr de lemn cu mesaje, ceai și cutie cadou elegantă

231,65 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
125,09 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Moet Elite

Cadou Moet Elite

Pachet Cadou cu Champagne Moët & Chandon, panettone, ciocolată, lumânări parfumate, ceai și cutie cadou elegantă

1.011,83 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
546,39 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Sign of Appreciation

Cadou Sign of Appreciation

Pachet Cadou cu instrumente de scris, ciocolată, delicatese gourmet și cutie cadou elegantă

402,55 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
217,38 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou You are amazing

Cadou You are amazing

Cos Cadou cu lichior Sheridan's, vin roșu, panettone, praline, lumânări parfumate, ceai și coș împletit

549,15 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
296,54 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Black Distinction

Coș Cadou Black Distinction

Coș Cadou cu whisky Johnnie Walker, vin roșu, panettone, cafea, instrument de scris, praline de ciocolată, ciocolată cu caramel, ciocolată artizanală, set whisky, cuburi de răcit și coș împletit

707,55 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
382,08 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Grande Regalo

Coș Cadou Grande Regalo

Coș Cadou cu spumant, vin roșu, panettone cu stafide, cafea, praline de ciocolată, fursecuri daneze cu unt, ciocolată cu lapte, trufe de ciocolată, praline prestige și coș cadou elegant

445,29 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
240,46 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Elite Prosecco

Cadou Elite Prosecco

Pachet Cadou cu prosecco, panettone, diffuser cu parfum de cameră, fursecuri daneze, praline de ciocolată, trufe de ciocolată, lumânări parfumate și cutie cadou elegantă

320,53 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
173,09 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Grand Tresor

Cadou Grand Tresor

Coș Cadou cu vin roșu, panettone, cafea, fursecuri, trufe de ciocolată, praline de ciocolată, gustări sărate și coș tip tăviță

257,57 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
139,09 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Iconic Duo

Coș Cadou Iconic Duo

Coș Cadou cu Champagne Moet & Chandon, cognac Hennessy, panettone, praline de ciocolată, ceai, fursecuri daneze, trufe de ciocolată, bomboane de ciocolată și coș cadou elegant

1.466,15 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
791,72 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Art of Good Taste

Cadou Art of Good Taste

Pachet Cadou cu vin roșu, panettone, bomboane, trufe de ciocolată, praline de ciocolată, ceai și cutie cadou elegantă

206,09 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
111,29 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Cufar cu Tradiții

Cadou Cufar cu Tradiții

Pachet Cadou cu pălincă și rachiu, cu dulcețuri, miere, ceai și cutie cadou elegantă

362,04 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
195,50 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Luxe Aroma

Cadou Luxe Aroma

Pachet Cadou cu lichior Baileys, spumant, panettone, cafea, ciocolată, ceai, lumânări parfumate și cutie cadou elegantă

513,93 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
277,52 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Midnight Elixir

Cadou Midnight Elixir

Pachet Cadou cu vin roșu, cafea, ciocolată, ceai, termos, lumânări parfumate, dop festiv și cufăr cadou elegant.

419,25 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
226,40 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Finest Edition

Coș Cadou Finest Edition

Coș Cadou cu whisky Ballantine's, vin roșu demisec, panettone, cafea, ciocolată, trufe de ciocolată, praline de ciocolată, ceai și coș împletit

393,65 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
212,57 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Precious

Coș Cadou Precious

Coș Cadou cu whisky, spumant, panettone, cafea, ciocolată, praline de ciocolată, lumânări parfumate, ceai și coș împletit

765,99 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
413,63 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Cufar cu Delicii

Cadou Cufar cu Delicii

Pachet Cadou cu vin roșu, dulcețuri, miere de tei naturală, ceai și cufăr de lemn

237,98 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
128,51 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Gourmet Selection

Cadou Gourmet Selection

Pachet Cadou cu vin roșu, panettone, cafea, ciocolată, fursecuri daneze, miere, trufe de ciocolată, lumânări parfumate, ceai și cutie cadou elegantă

376,57 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
203,35 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou La Leggenda del Vino

Cadou La Leggenda del Vino

Coș Cadou cu vin roșu demisec, panettone, ciocolată, fursecuri, trufe de ciocolată și coș tip taviță

278,70 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
150,50 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Velvet Essence

Cadou Velvet Essence

Pachet Cadou cu vin roșu, panettone, cafea, delicatese gourmet, ciocolată artizanală, trufe belgiene, pahar rotativ și cutie cadou elegantă

564,62 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
304,89 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Emporium Prosecco

Coș Cadou Emporium Prosecco

Coș Cadou cu spumant, vin roșu, panettone, cafea, ciocolată, dulcețuri/miere, ceai, gustări sărate și coș împletit

592,81 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
320,12 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Grand Dom Perignon

Coș Cadou Grand Dom Perignon

Cos Cadou cu Champagne Dom Pérignon, vin roșu, panettone, instrumente de scris, lumânări parfumate, ciocolată, praline de ciocolată, trufe belgiene, ceai și coș împletit

4.203,30 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
2.269,78 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Imperial Collection

Coș Cadou Imperial Collection

Coș Cadou cu Champagne Veuve Clicquot, rom Barcelo, panettone, cafea, sticluțe de ciocolată, praline de ciocolată, desert nugat alune, ceai, gustări sărate și coș împletit

1.765,27 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
953,25 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Luxury Oro

Coș Cadou Luxury Oro

Coș Cadou cu whisky Johnnie Walker, spumant, panettone, cafea, lumânări parfumate, accesorii vin/whisky, ciocolată, praline de ciocolată și coș elegant

1.269,13 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
685,33 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Cadou Festive Aperol Gift Set

Cadou Festive Aperol Gift Set

Pachet Cadou cu aperitiv Aperol, prosecco, 2 pahare, accesorii cocktail și cutie cadou elegantă

334,56 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
180,66 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Salute Imperial

Coș Cadou Salute Imperial

Coș Cadou cu whisky Chivas Royal Salute, Champagne Moet & Chandon, panettone, cafea, două pahare, 8 cuburi de granit pentru răcit, praline de ciocolată, trufe belgiene, ceai și coș cadou elegant

2.806,52 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
1.515,52 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Exclusive Taste

Coș Cadou Exclusive Taste

Coș Cadou cu whisky Glenfiddich, Champagne Moët & Chandon, vin roșu, panettone, cafea, bomboane de ciocolată, praline de ciocolată, ceai, fursecuri daneze, trufe belgiene și coș cadou elegant

1.705,02 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
920,71 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Very Special

Coș Cadou Very Special

Coș Cadou cu cognac Hennessy, spumant, panettone, cafea, praline de ciocolată, sticluțe de ciocolată, difuzor de cameră, lumânări parfumate și coș cadou elegant

1.091,14 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
589,22 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Blue Cristal

Coș Cadou Blue Cristal

Coș Cadou cu Champagne Armand de Brignac, whisky Johnnie Walker, panettone, cafea, praline de ciocolată, praline cu aromă de căpșuni, ceai, fursecuri și coș cadou elegant

7.419,95 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
4.006,77 lei fara TVA
-40%
-10% extra CUPON
Coș Cadou Royal Crown

Coș Cadou Royal Crown

Coș Cadou cu whisky Chivas Royal Salute, spumant, panettone, cafea, instrumente de scris, bomboane de ciocolată, praline de ciocolată, ciocolată cu caramel, trufe belgiene de ciocolată, set whisky cuburi de răcit băutură, pahar rotativ

2.440,41 lei fara TVA
Pret EXTRA reduceri
1.317,82 lei fara TVA
Afişare 1 - 76 din 76 (1 pagini)

Coșuri cadou pentru șefi - Descoperă gama variată de produse potrivite oricui

Întrebări frecvente

Ce fel de produse contin cosurile cadou pentru sefi?

Cadourile pentru sefi contin produse atent selectate, de la branduri renumite pentru rafinament si excelentă, precum băuturi fine, instrumente de scris din gama de lux,o selectie de cafele cu gust intens, produse traditionale, parfumuri deosebite, produse cosmetice, accesorii de bauturi, lumanari parfumate, bunătăți dulci, si multe alte surprize.

Se poate include o felicitare personalizata in cosurile cadou pentru sefi?

Da, cadourile pentru sefi pot fi personalizate cu o felicitare ce va contine mesajul companiei si logo-ul acesteia. Trebuie doar sa ne transmiți mesajul la secțiunea comentarii în ultimul pas al plasarii comenzii online sau pe adresa noastra de email si noi vom pregati felicitarea si o vom include in cadou.

Cat dureaza livrarea la cadourile pentru sefi?

Cosurile cadou pentru sefi sunt livrate catre destinatari in 1-2 zile lucratoare de la plasarea comenzii, in functie de numarul de cadouri comandate. In perioada sarbatorilor de Craciun si Paste, datorita volumului mare de comenzi, livrarea cadourilor poate dura pana la 7 zile. Recomandam plasare din timp a comenzilor pentru aceste perioade.

Se pot realiza cadouri pentru sefi pe comanda?

Pentru comenzile ce depasesc 3000 ron, cosurile cadou pentru sefi pot fi realizate pe comanda, pregatind o configuratie de cadou personalizata cu produsele alese de tine din varietatea pusa la dispozitie de Cadoul Special. Din cadouri pentru sefi face parte o gama variata de produse selectate cu grija si aduse impreuna in combinatii marcate de eleganta. Iti propunem o varietate adaptata preferintelor, potrivite pentru orice buget si ambalate intotdeauna cu grija si bun gust.